Până la armată Vasile a absolvit Şcoala tehnico-profesională din Prisăcăreni, unde a primit permisul de conducere auto. Serviciul militar l-a călit pe tânăr, i-a sporit experienţa automobilistică. După lăsarea la vatră în anul 1970 a început să lucreze la serviciul comunal din orăşel. Astfel, în cartea lui de muncă a apărut primul înscris (şi unicul până acum). 
—    Mi s-a propus în repetate rânduri să trec la un alt loc de muncă, mărturiseşte domnul Opaiţ, însă nu voiam să părăsesc colectivul cu care m-am obişnuit, ca să nu spun că m-am înrudit. Deşi unii mă luau peste picior: „Ce, toată viaţa o să cari gunoaie?”. Da, le car deja de patruzeci de ani. Căci nu pot toţi să care şefi cu maşina de serviciu sau călători cu autobuzul. Cineva trebuie şi să facă curăţenie în orăşel.
A spus-o simplu, fără patos. Şi m-am gândit că anume unor asemenea oameni ar trebui să li se majoreze în primul rând pensia şi salariul.
Grăitor este faptul că în peste patru decenii de muncă   Vasile Opaiţ n-a încălcat regulile de circulaţie rutieră.
Desigur, problemele economice şi financiare se răsfrâng simţitor şi asupra muncii lucrătorilor comunali. Să zicem, maşina lui Vasile Opaiţ are deja 24 de ani, şi în caz de necesitate o repară singur, deoarece la întreprindere nu mai sunt de mult lăcătuşi-mecanici. Deci, nu degeaba se spune în popor că pe oameni ca el se ţine lumea.