Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Publicîtate
Principală » 2013 » Septembrie » 3 » Temă ardentă
11:17 AM
Temă ardentă
Evacuarea locatarilor căminului: două feţe ale aceleiaşi medalii
La 23 august un grup de locatari ai căminului nr. 1 al Liceului profesional din Hliboca au ieşit la un pichet paşnic în piaţa centrală a orăşelului purtând pancarda cu inscripţia „Independenţi, dar şi fără locuinţă”. Activiştii, între care Ion Dabula, Mihail Şchet şi Gheorghe Bodnariuc s-au întâlnit cu preşedintele Consiliului raional Valeriu Rotar, deputatul poporului Ghenadi Fedoreac, primarul orăşelului Constantin Goreacico, şeful interimar al Secţiei raionale de interne Artiom Cuţac, câţiva deputaţi ai Consiliului raional şi directorul Liceului profesional Nicolai Macarevici. Totodată protestatarii au înaintat o adresare tuturor structurilor puterii executive şi ale autoadministrării locale din raion şi regiune. Iată un extras din această adresare:
„Locuim în acest cămin de multă vreme şi am făcut tot ce ne-a ordonat direcţia liceului, am pus bani pentru reconstrucţia edificiului, l-am readus la viaţă. El nu mai corespunde cerinţelor Regulamentului cu privire la cămine, ci este un bloc cu multe apartamente, în care locuiesc familii, se nasc alte generaţii de cetăţeni ai Ucrainei.
În temeiul celor expuse, considerându-ne locuitori cu drepturi depline ai raionului Hliboca şi cetăţeni cu drepturi depline ai Ucrainei, potrivit legilor cărora năzuim spre un stat de drept, cu adevărat democratic, european, civic, având demnitatea şi onoarea de a nu permite să ajungem oameni ai străzii (fiindcă nu merităm asta), înaintăm autorităţilor raionale şi regionale revendicări concrete şi ferme: DE ASTĂZI
1. Să fie stopate acţiunile executoare privind evacuarea forţată din căminul nr. 1 de pe str. I. Boiko, 4 din Hliboca până la momentul oferirii unei alte locuinţe.
2.   Să se efectueze cercetarea clădirii  căminului nr. 1 de pe str. I. Boiko, 4 din Hliboca privind corespunderea lui cerinţelor Regulamentului cu privire la cămine.
3.   Să fie examinată situaţia locatarilor care urmează a fi evacuaţi.
4.   Să se înainteze demersuri direcţiei Liceului profesional din Hliboca şi Departamentului pentru învăţământ al Administraţiei regionale de stat Cernăuţi cu cererea de a se îndeplini hotărârea comisiei speciale a Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei  pentru probleme patrimoniale nr. 8 din 14.04.2009 privind schimbarea statutului căminului nr. 1 al Liceului profesional din Hliboca în „bloc locativ” prin finalizarea tuturor acţiunilor vizând realizarea acestei hotărâri începute în anul 2010.
În caz de neîndeplinire a revendicărilor noastre ne păstrăm dreptul de a desfăşura alte acţiuni de acest fel, până la satisfacerea lor totală”.

Prezentăm două opinii privind această temă ardentă.
Constantin GOREACICO,
primarul Hlibocii:
—    Această situaţie conflictuală este într-adevăr complicată dat fiind că afectează destinele unor oameni. Desigur, ea nu poate fi trecută sub tăcere nici din punct de vedere juridic, nici din cel moral. De aceea la întâlnire deputatul poporului din Ucraina Ghenadi Fedoreac i-a ascultat cu atenţie pe protestatari şi s-a arătat dispus să pătrundă mai adânc în esenţa problemei, să apeleze la specialişti experimentaţi pentru a-i ajuta pe oameni pe măsura posibilităţilor.
Din păcate, în prezent în Hliboca nu se construiesc locuinţe sociale. Şi pentru moment Primăria orăşelului nu poate nicidecum să favorizeze acordarea condiţiilor locative a celor locuitori ai centrului raional care au nevoie extremă de ele. Iar ei nu sunt puţini.
Nicolai MACAREVICI,
directorul Liceului profesional din Hliboca:
—    Problema reglementării relaţiilor de drept dintre administraţia Liceului profesional  Hliboca şi locatarii căminului nr. 1, acţiunile mele în calitate de director au fost verificate în repetate rânduri în anii 2011-2013 de organele puterii executive (Administraţia raională de stat Hliboca, Administraţia regională de stat Cernăuţi, Departamentul pentru ştiinţă şi învăţământ al  Administraţiei regionale de stat), instanţele de control (subdiviziunea teritorială a comitetului antimonopol, Inspectoratului de stat al muncii, Serviciului de stat pentru supravegherea siguranţei în minierit şi industrie al Ucrainei), organele de drept (procuraturile regiunii Cernăuţi şi raionului Hliboca, subunităţile MAI al Ucrainei).  Iar problema evacuării unor locatari ai căminului a fost examinată în fiecare caz aparte de Judecătoria raională Hliboca, Curtea de apel a regiunii Cernăuţi şi Curtea specializată supremă a Ucrainei.
La balanţa unităţii de învăţământ se află două cămine pentru cazarea elevilor liceului. Potrivit cerinţelor legislaţiei în vigoare, căminele amintite nu pot fi înstrăinate şi locatarii lor n-au dreptul de a locui permanent în ele sau de a privatiza camerele. Potrivit Regulamentului cu privire la cămine şi contractului colectiv, dreptul de a locui în cămin conform contractului de închiriere pe termen delimitat îl au în exclusivitate lucrătorii liceului, cu condiţia existenţei de camere libere.
În decursul anilor 2000-2008 în căminul nr. 1 au fost date cu chirie camere unui număr de 25 de cetăţeni care nu lucrau nici în liceu, nici în sistemul de învăţământ.
Afirmaţiile reclamanţilor privind cheltuielile pe care le-au făcut pentru întreţinerea căminului sunt neadevărate. Reparaţia acoperişului, a instalaţiei electrice şi a reţelei de canalizare s-a făcut pe contul liceului. În anul 2009, cu scopul asigurării cu locuinţă exclusiv a lucrătorilor liceului, Direcţia principală a învăţământului şi ştiinţei a Administraţiei regionale de stat Cernăuţi şi administraţia Liceului profesional din Hliboca au făcut demersuri către Ministerului Învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei privind schimbarea statutului căminului în bloc locativ. Ministerul a acordat această permisiune cu nr. 1/11-3218 din 07.05.2009, însă până în prezent ea nu este realizată.
În legătură cu intrarea în vigoare la 30.09.2011 a Legii Ucrainei „Cu privire la asigurarea realizării drepturilor locative ale locatarilor căminelor”, potrivit părţii 3 a articolului 1 a acestei legi privatizarea căminului şi schimbarea statutului lui sunt imposibile în prezent. Astfel, în calitatea mea de director al liceului nu am nici un temei pentru a acţiona în vederea schimbării statutului  de cămin pentru elevi în bloc locativ.
Având în vedere deciziile judecătoreşti intrate în vigoare, posibilităţi de a propune  alte căi de reglementare a situaţiei care s-a creat nu există, deoarece organele puterii de stat şi cele de autoadministrare locală nu sunt împuternicite să revizuiască cauzele judiciare şi să tragă concluzii privind întemeierea şi legitimitatea hotărârilor judecătoreşti.
Publicaţie pregătită
      de Nicolae ŞAPCĂ şi Vasili GHEINIŞ          




























Vizualizări: 287 | Adăugat de: Newday | Rating: 0.0/0
Formularul pentru autentificare
Căutare
Calendar
«  Septembrie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Arhiva materialelor
nanewday@mail.ru