Într-o primăvară aveam nevoie de o sapă. M-am adresat unui fierar, dar acesta mi-a răspuns că el este profilat pe confecţionarea porţilor, a elementelor pentru pavilioane. Sape n-a făcut nicicând şi nici n-are de gând să le facă, deoarece nu este o afacere profitabilă. Şi un altul mi-a spus la fel.
Dar, un cunoscut mi l-a recomandat pe camenceanul Petro Şcerban, care în curând va împlini 80 de ani. Meseria de fierar a învăţat-o în colhozul local, iar înainte de aceasta a lucrat la gara Vadul Siretului. Erau timpuri grele, iar în familie erau şase oameni. Treizeci de ani a executat diferite lucrări: repara grape, făcea diferite articole, potcoave, caiele şi multe altele.
După ieşirea la pensie nu s-a lăsat de îndeletnicirea îndrăgită: şi-a făcut un mic cuptor de forjat cu vintelator, şi-a luat scule. Poarta şi portiţa gospodăriei sale le-a făcut singur. Dar în prezent este specializat pe şişcarniţe. Cele pentru care face cuţite servesc mult şi bine. În Camenca el este singurul care face aşa ceva, folosind pentru aceasta material din ferăstraiele vechi de la gater.
În fiecare zi cineva vine la el: unul vrea o sapă, altul — o cociorvă. Poate să repare şi un lanţ rupt, să călească topoare, dălţi şi alte scule. Altădată potcovea cai, dar acuma vârsta nu-i mai permite...
— Înainte vreme metalul era mai trainic, spune Petro Tanasievici. Acuma tinichiaua, vinclurile, armatura  numai sunt aşa.
Uneori îşi încalecă motocicleta cu ataş şi merge la punctul de colectare a fierului vechi pentru a alege ceva de acolo.
Mândria lui sunt nepoţii Vladimir, căpitan de miliţie şi Ivan, locotenent de miliţie, Natalia, care este şefa Căminului cultural şi Valeri. Dar bucuria lui cea mai mare sunt strănepoţii Iuri, Ivan, Vasili şi Vladimir.