Privirea Nataliei Ferrari este magnetizantă. Şi ea însăşi este convinsă că ochii pot reda mult mai mult decât cuvintele.
A fost o elevă silitoare la şcoala şi apoi la Liceul din Hliboca. În anii aceia s-a relevat talentul ei de desenatoare. Într-o bună zi s-a încumetat să-i arate lucrările sale profesorului Fiodor Truş, care le-a apreciat pe merit şi a încurajat-o pe Natalia să persevereze în creaţie.
Dar soarta a făcut ca Natalia să-şi continuie studiile nu la o instituţie de învăţământ specializată în artă, ci la Şcoala tehnică silvică din Storojineţ, după absolvirea căreia a lucrat câţiva ani contabilă la Spitalul de medicină veterinară din Hliboca. S-a căsătorit, a adus pe lume o fetiţă, căreia i-au pus numele Carolina, dar la un moment dat a divorţat. Şi totuşi, aceeaşi soartă a dus-o în Italia, unde s-a recăsătorit. Acolo a lucrat ca traducătoare din italiană în ucraineană şi rusă, cosmetolog şi chiar asistent al unui medic de chirurgie plastică.
Dar, în paralel, picta. Odată, un cunoscut a văzut lucrările ei şi i-a propus să participe la un concurs. Acesta avea să se desfăşoare în trei etape. Dintre cei 300 de concurenţi din prima etapă Natalia s-a clasat pe locul al şaptelea, în etapa a doua — pe primul, iar în final a intrat în rândul primilor trei premianţi. Pentru aceasta i s-a oferit posibilitatea de a organiza o expoziţie personală într-o staţiune balneară din Sicilia. Acolo l-a cunoscut şi pe celebrul satiric rus Mihail Zadornov.
A avut şi alte expoziţii în Italia şi chiar în capitala Austriei, Viena, care au suscitat interesul presei scrise şi audiovizuale. Îi pare rău, însă, că de cele mai multe ori este considerată rusoaică, şi asta pentru că şi jurnaliştii străini nu ştiu că pe harta lumii există o ţară care se numeşte Ucraina. 
Cu trei luni în urmă a revenit în patrie şi s-a convins că poate să-şi asigure existenţa  aici, şi ea şi fiica ei, care are acum 12 ani.
Aş putea încheia această relatare, dar nu pot să nu menţionez încă ceva: de la o vreme încoace Natalia este pasionată de pictarea icoanelor şi are dorinţa de a picta chiar şi pereţii unei biserici. Şi mai adaug că îşi încheie studiile la Cernăuţi la specialitatea frizer-coafeză şi termină lucrările de recontrucţie la salonul ei din Hliboca, care se numeşte „Capriz”. Şi aici, cred, se vor materializa idei creative.