Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Publicîtate
Principală » 2014 » August » 22 » Va fi a treia renaştere a podului din Iordăneşti?
11:42 AM
Va fi a treia renaştere a podului din Iordăneşti?

Multaşteptata inaugurare a noului pod din Iordăneşti pentru pietoni şi maşinile uşoare a avut loc în vara anului 2000. A fost o adevărată sărbătoare, cu televiziune, numeroşi oficiali şi deputaţi care au contribuit la construirea lui. Carosabilul podului a servit până în anul 2008, când, după multe reparaţii curente, a fost renovat. De atunci au trecut şase ani. Dar se ştie că nimic nu este veşnic — în vara aceasta podul a devenit foarte periculos pentru circulaţia maşinilor, a vârstnicilor şi a copiilor (iar în curând începe anul şcolar!).

—    Va fi deja a treia renaştere a podului? i-am întrebat pe primarul Gheorghe Lutic şi pe Florin Guşulei, deputat al Consiliului sătesc şi permanent şef de şantier la construcţia şi reparaţia podului. Ei tocmai socoteau de ce mai este nevoie pentru terminarea reparaţiei capitale, astfel încât să nu mai fie griji câţiva ani. De altfel, aici lucrează experimentatul constructor Nicolae Boicu şi mai tinerii săi colegi Nelu Bojescu şi Dumitru Guşul.
—    Avem o bună parte din materialul lemnos — grinzi şi scânduri, a spus G. Lutic. Şi asta datorită lui Vasili Pricazca, şeful Ocolului silvic militar. Un ajutor substanţial îl oferă întreprinzătorii privaţi, deputaţii Consiliului sătesc Andrei Costinean şi Traian Dârda. Iar un alt întreprinzător, Vasile Zaieţ, a tratat materialul cu un preparat special care să împiedice deteriorarea lui. Nu pot să nu remarc sprijinul din partea preşedintelui Consiliului raional Grigori Vanzureac, a accentuat domnul Lutic.
Lucrările se execută calitativ şi repede. Întrebând cam când vor fi gata, pentru a scrie despre aceasta în ziar, am auzit ca răspuns: „De-am avea cu ce să le terminăm... Mai bine scrieţi acum. Poate va mai ajuta cineva”.
—    Pentru a face totul cum se cuvine mai avem nevoie de 28 de metri cubi de scânduri, spune Florin Guşulei. În esenţă, aceasta înseamnă două „Fiscas”-uri de buşteni. În rest, vom rezolva problema singuri. Am calculat că această cantitate este mult mai mică decât cea dintr-un vagon dintre zecile care se îndreaptă aproape zilnic peste hotare prin raionul nostru.
Apropo, dacă podul din Iordăneşti, care este cel mai lung din Bucovina (139 de metri), s-ar afla undeva peste hotare, cu siguranţă că ar constitui un obiectiv de interes turistic. Dar deocamdată de el au nevoie doar locuitorii satului.

Nicolae ŞAPCĂ
Foto de autor

Vizualizări: 284 | Adăugat de: heavymetal2006 | Rating: 0.0/0
Formularul pentru autentificare
Căutare
Calendar
«  August 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031
Arhiva materialelor
nanewday@mail.ru