Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Publicîtate
Principală » 2014 » Iunie » 20 » Și cu razele-i astrale ne-ar uni în jurul său
12:57 PM
Și cu razele-i astrale ne-ar uni în jurul său

Zi de Sfântă duminecă, 15 iunie 2014... În calendarul laic avem cea de a 125-a aniversare de la trecerea în eternitate a celuia care pentru poporul român și pentru universalitatea lui a fost Mihai Eminescu. În calendarul creștin avem Ziua Tuturor Sfinților, iar pe stilul vechi care este respectat în nordul Bucovinei ținem și Ziua Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Câte coincidențe pentru sufletul românului date de Dumnezeu poate pentru a-l mai primeni, pentru a-l face să se mai gândească și la cele veșnice. Pentru aceasta Dumnezeu l-a dat românilor pe Eminescu.

Ora 9.30. În curtea casei lui Aron Pumnu în care de douăzeci de ani se vrea inaugurat Muzeul Luceafărului poeziei românești se adună reprezentanți ai societăților culturale românești din ținut, conducerea misiunii diplomatice române din Cernăuți și reprezentanți ai autorităților regionale, membri ai Asociaţiei „Convergenţe Europene” din Bucureşti, în frunte cu Sergiu Dan, consilier al senatorului Viorel Badea. Momentul de reculegere și depunere a florilor la bustul Poetului de sub streașina casei învățătorului său este moderat de domnul Ilie T. Zegrea, președintele Societății scriitorilor români din Cernăuți, unul dintre organizatorii solemnităților legate de comemorarea lui Eminescu în această zi. Ar mai fi de spus că acest bust peste un an va împlini un sfert de veac de la dezvelire, iar domnul Ilie Zegrea atunci se afla în a doua zi de președinție la Societatea ”Mihai Eminescu”. Efortul a fost realizat de conducerea acesteia în frunte cu proeminentul profesor universitar Grigore Bostan și altor intelectuali din regiune, iar printre personalitățile prezente erau Grigore Vieru și Ioan Alexandru, de prezența cărora ne bucuram și noi, studenții de atunci.
După luările de cuvânt, cei prezenți, „pe cărarea pe care pășea Eminescu de acasă spre gimnaziu” după cum a menționat omul de cultură Mircea Lutic, toți s-au deplasat la monumentul Luceafărului din centrul orașului.
Ora 10.30. Ceremonia de depunere a florilor este moderată de domnul Vasile Bâcu, președintele Societății pentru cultură românească „Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuți și organizator al solemnităților zilei. Ca și în curtea casei lui Aron Pumnu, aici cuvinte elogioase despre importanța universalității eminesciene rostesc doamna Eleonora Moldovan, consul general al României la Cernăuți (misiunea diplomatică s-a aflat printre organizatorii manifestărilor),  președintele Consiliului regional Mihail Gainiceru, primul adjunct al șefului Administrației regionale de stat Ivan Rîbak, deputatul poporului din Ucraina Ion Popescu etc. Corul „Dragoș Vodă” ca și întotdeauna a impresionat cu cântece pe versurile Marelui Poet.
Ora 11.00. La sediul Societății „Mihai Eminescu” președintele Vasile Bâcu îi invită pe participanți la vernisarea expoziției fotografice „Locuri eminesciene din Cernăuți” a maestrului fotograf  Vasile Paladean, care este prezentat și numit de Ilie T. Zegrea „cel mai vechi și mai fidel fotocronicar al Societății „M.Eminescu”. Autorul se bucură de aprecieri din partea misiunii diplomatice române reprezentate de Excelența sa doamna Eleonora Moldovan, poetul Mircea Lutic, care îi consacră autorului expoziției și o poezie foarte frumoasă. Exponatele sunt prezentate și de doamna Elena Tărâțeanu, directoarea Muzeului (deocamdată mai mult virtual) „Mihai Eminescu”. Aici s-ar potrivi să spunem că încă un organizator al Zilei de comemorare a Luceafărului a fost și Fundația de Binefacere „Casa Limbii Române” condusă de dl. Vasile Tărâțeanu. Domnul Gheorghe Onofriciuc din Hliboca a prezentat o colecție de monede și cărți vechi de Eminescu.
Ora 12.00. În sala de festvități a Gimnaziului românesc nr.6 din oraș are loc un Moment literar-artistic „De drag de Eminescu” deschis de scriitorul Ilie T.Zegrea. Un cuvânt despre importanța operei eminesciene și despre truda studierii ei de către studenții Catedrei de filologie română și clasică a Universității din Cernăuți a ținut un discurs doamna profesor universitar Lora Bostan. Apoi studenți din anul doi și trei au declamat versuri de Eminescu în limbile română, ucraineană, rusă, franceză și au prezentat eseuri proprii despre Luceafăr, aceasta vorbind încă o dată despre Universalitatea sa. Alături de ei și aici au fost scriitori și oameni de cultură.
În loc de P.S. Cât de frumos a fost că toți organizatorii au găsit același timp de a-l omagia pe Eminescu. Îmi amintesc cum în anii trecuți o mână de români depuneau flori și organizau activități la ore diferite. Foarte ocupați! Diferența era de 30 de minute! Oare acesta e timpul care ar trebui să ne dezbine? Oare avem ce împărți? Zilele trecute într-o discuție telefonică cu Vasile Tărâțeanu (cu care nu o dată am încercat o conceliere!) domnia sa spunea: „noi trebuim izolați pe o insulă undeva la mare și să fim ținuți „în odihnă” până când nu vom da cu toții mâna și nu ne vom uni cu toții pentru o cauză”. Avea dreptate maiestrul. Oare câte studii academice sunt necesare pentru a da binețe sau a răspunde la ele? Câtă literatură ar trebui să citească un om să înțeleagă că nu-i frumos să te întorci cu spatele către 9 persoane numai pentru a-l săruta pe al zecelea? Ne bucurăm când avem posibilitatea de a turna lături pe capul cuiva și repejor să scriem despre acesta, iar dacă lăturile lipsesc le facem singuri. Nu suntem atât de mulți să ne putem permite asemenea lucruri. Nu trebuie studii pentru a înțelege aceasta, sunt necesari doar 7 ani de acasă, puțină înțelepciune populară, mai puțină fățărnicie și mândrie și o reducere considerabilă a închipuirii de sine. Atunci nu ar fi necesară insula despre care vorbea Tărâțeanu.  Oare va reuși Dumnezeu să ne unească măcar în jurul lui Eminescu?

Nicolae Șapcă,

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 273 | Adăugat de: Newday | Rating: 0.0/0
Formularul pentru autentificare
Căutare
Calendar
«  Iunie 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Arhiva materialelor
nanewday@mail.ru