Cu scopul îmbunătăţirii imaginii bibliotecilor, Biblioteca ştiinţifică regională „M. Ivasiuk”  din Cernăuţi a demarat proiectul de informare etnografică „Satul meu — biblioteca mea”. Desfăşurarea acţiunilor a început la Camenca, care a transmis ştafeta satelor Tureatca şi Poleana. În faţa celor prezenţi la manifestare au luat cuvântul directoarea SCB Olga Covalciuc, primarul satului Tureatca Ivan Dutcovici, directorul Căminului cultural din Tureatca Constantin Gulei, fostul primar Dmitri Lineţchi, veteran al războiului şi muncii, fotograful şi heraldistul Dumitru Nicolaevici, autoarea publicaţiei literare „Din izvorul tămăduitor” Viorica Sighedin, autorul culegerii „Meleagul meu şi poeziile” Ion Grigoraş, meşteriţa populară Maria Popescu din Poleana.
Cu ajutorul mijloacelor multimedia prezentatoarele i-au condus pe cei prezenţi pe o rută turistică prin Tureatca şi Poleana, referindu-se şi la trecutul istoric.

„Tur”  („turci”) + „iatka” („bătălie”) = Tureatca

Satul Tureatca este amintit într-un document din anul 1591. Primii lui locuitori au fost ucraineni, ruşi, tătari, polonezi, turci şi români. Locul în care s-au aşezat ei se numeşte azi Sălişte.  Cu timpul aşezarea s-a lărgit. Mai apoi boierul a făcut (cu mâinile ţăranilor, de sigur) un iaz, iezătura căruia era acolo unde azi se află brigada de tractoare. Aici a fost construită o moară de apă.
Boierul avea nevoie de pământuri noi, de aceea i-a strămutat nişte oameni în pădure. Ei tăiau copaci, îşi făceau locuinţe, defrişau terenul pentru semănături, aşa, unde era pădure, a apărut un sat. După ce domnitorul Moldovei Ştefan cel Mare i-a alungat pe turci, teritoriul actualei regiuni Cernăuţi a  intrat în componenţa Ţării Moldovei, iar satul a fost numit Tureatca. Există diferite versiuni ale provenienţei denumirii lui. În sat erau mulţi ciobotari, de unde s-ar trage denumirea satului „tureatcă” însemnând în limba română carâmbul ciubotei. O altă variantă a provenienţei denumirii satului ar fi aceea că în pădurile din preajmă erau mulţi bouri (în limbile rusă şi ucraineană — „tur”). În locul pe care se află satul s-a dat o mare bătălie cu turcii. În turcă „bătălie” înseamnă „iatka”. Deci, cuvântul Tureatca se compune din două părţi: „tur” de la „turci” şi „iatka” — „bătălie”. Boierul care stăpânea pământurile pe care trăiau primii oameni care s-au aşezat aici era numit Tureatcă. Prin urmare şi acest nume de familie putea sta la originea denumirii satului.
„Satul Poleana este ca un crâng, în care timpul nu are hotare. Oare mai poate fi undeva un meleag fără pereche ca acesta, unde amurgul ce se lasă pe umerii caselor trage un hotar tainic între realitate şi farmecele unor puteri necunoscute nici până acum”, a spus prezentatoarea. În vremuri străvechi tăietorii de pădure au dat de o poiană, unde şi-au făcut un bordei. Apoi au defrişat pădurea, au arat şi semănat pământul. Iar pentru ca să aibă unde să se roage, au ridicat pe un mic deal o bisericuţă. Aşa a apărut satul Poleana.

La Tureatca este o biserică veche de o jumătate de mileniu

Harnici, veseli şi binevoitori sunt oamenii din Tureatca, care cu mâinile lor bătătorite cresc pâine şi înalţă case noi. În sat sunt un complex de instruire şi educaţie cu două etaje, un cămin cultural, două biblioteci, o şcoală de muzică, un ambulatoriu, un punct de urgenţe medicale, un oficiu poştal, o moară şi o brutărie, sediul ocolului silvic şi o reţea de magazine. Populaţia este de 1811 persoane. Sunt două biserici ortodoxe şi două case de rugăciuni. În biserica de lemn, veche din anul 1595 azi nu se mai oficiază slujbe. În ea au fost readuse clopotele turnate în jurul anului 1862 şi care o vreme oarecare s-au aflat la muzeu.
Azi în satul Poleana sunt 150 de gospodării şi 500 de locuitori. O podoabă a lui este Grădiniţa de copii cu două etaje. Funcţionează o benzinărie privată, magazinul de produse alimentare nr. 112. Construcţia bisericii noi cu hramul „Sfântului Nicolae” a durat 17 ani, iar prima slujbă a fost oficiată în anul 2012.
 Chiar în centru se află un club mare, construit în anul 1967. În cadrul lui activează cinci cercuri de creaţie artistică: ansamblul de fluieraşi, cercul dramatic al copiilor, un cerc de interpretare vocală al copiilor, unul de recitare artistică şi unul de interpretare vocală solo.

Omul care iubeşte lectura este un om fericit

Conducându-i pe spectatori pe ruta excursionistă prezentatoarele  au vorbit despre bibliteci.
Biblioteca-filială nr. 65 din Tureatca amplasată în prezent în incinta Căminului cultural, a fost înfiinţată în anul 1946. Atunci ea se afla într-o încăpere a clubului vechi, avea două stelaje, o masă şi un scaun. Cărţile erau în principal pentru copii. Însă în decurs de cinci ani fondul de carte a crescut până la trei mii de exemplare. După ce a fost construit noul cămin cultural biblioteca s-a mutat în el. În anul 1978 ei i s-a conferit titlul de „Bibliotecă cu activitate excelentă”. La ora actuală fondul ei este de 20457 cărţi, broşuri şi reviste de literatură artistică şi de popularizare a ştiinţei. În fiecare an lucrătorii ei participă la concursurile „Cel mai bun cititor din Ucraina” şi „Dăruieşte-i bibliotecii o carte”. 
Biblioteca-filială din Poleana a fost deschisă în anul 1976 în incinta clubului. Până la deschiderea ei, într-o încăpere a clubului era un dulap cu 1500 de cărţi ale bibliotecii săteşti din Bucovca. Pe parcurs au fost amenajate rafturi tematice  şi expoziţii de carte. În anul 1982 bibliotecii i s-a conferit titlul de „Bibliotecă cu activitate excelentă”. La ora actuală fondul ei este de 6780 de cărţi şi broşuri.

La Tureatca trăieşte un fotograf, pictor, cizmar şi heraldist

La manifestare a fost invitat, un om cu adevărat talentat, o personalitate neordinară —  Dumitru Nicolaevici, membru al Societăţii de heraldică din Lvov, autor al stemelor şi drapelelor satelor Tureatca şi Poleana, Valea Cosminului, Iordăneşti, Molodia, Stăneşti, Camenca şi ale altor sate. A creat şi stema CIE Tureatca. Colaborează strâns cu heraldistul Igor Ianuşkevici din Nikolaev. 
Domnul Dumitru este originar din Ostriţa, raionul Herţa. Cu 18 ani în urmă a întâlnit o tânără  fermecătoare, Lilia, de dragul căreia s-a stabilit în raionul Hliboca. 
După spusele sale, s-a pasionat de heraldică absolut întâmplător. În sat a fost anunţat un concurs pentru cea mai bună stemă a satului Tureatca, la care au participat numai şcolari. Când a văzut lucrările lor, a hotărât să afle ce reguli sunt în heraldică. Pătrunzând mai adânc în domeniu, s-a apucat să facă singur o stemă. Prima încercare a fost imperfectă, însă prin internet Dumitru a făcut cunoştinţă cu Igor Ianuşkevici, poate cel mai bun heraldist din Ucraina, care l-a ajutat să finalizeze stema. Ulterior ea a fost aprobată oficial. După aceea proaspătul heraldist a început să primească comenzi din alte sate şi chiar de la şcoala locală. 
În afară de localităţi, Dumitru Nicolaevici a cercetat provenienţa numelui său de familie şi a creat stema ei, care de asemenea a fost aprobată oficială. 

Vestigii arheologice în grădina lui Ion Grigoraş

Ieşi în grădină cu sapa, te uiţi — soarele te arde, dar legumele răsar şi trebuie să le prăşeşti repede, să dai lut la cartofi, lucrezi, iei puteri de la pământ şi de sub sapă se uită la tine nu solul afânat sau o coropişniţă păcătoasă, ci un bănuţ de argint de pe vremea strămoşilor noştri. Chiar şi vecinii ştiu deja că pot găsi aşa ceva în grădina mea”, spune Ion Grigoraş din Tureatca. 
Omul a fost în viaţa sa constructor, ceasornicar, iar azi este portar la Universitatea de Medicină din Cernăuţi. Dar din copilărie preţuia trecutul. A crescut la bunici, care aveau o Evanghelie veche în limba română. Tot întrebând ce literă-i asta sau aialaltă, a învăţat singur alfabetul şi până a merge la şcoală citea deja Evanghelia bunicilor. Dar la Tureatca se vorbeşte, cum se ştie, în ucraineană, pe când în satele din preajmă — româneşte. Evanghelia aceea, un coşuleţ pentru pâine împletit, o lingură de lemn, nişte vase de lut şi o ceaşcă de porţelan care au fost ale străbunicului sunt azi cele mai valoroase exponate ale colecţiei domnului Grigoraş. Iar cele mai scumpe din cele 600 de medalii, insigne, monede, securi de piatră, bucăţi din clopotniţă sunt ordinele: „”Insigna de Onoare”, Slava Muncii, Drapelul Roşu de Muncă,  costă 400-450 de grivne, Războiul pentru Apărarea Patriei, Steaua Roşie — 500-600 de grivne, Lenin — 100 de dolari. A găsit în grădină şi o cruciuliţă de aur.
Omul este pasionat de obiectele din vechime, strânge materiale pentru a alcătui o publicaţie despre istoria Tureatcăi, îşi doreşte să amenajeze o cameră de muzeu. Căci cum altfel vor afla cei din generaţiile viitoare despre traiul oamenilor din trecut?
***
În genere, Ziua bibliotecii săteşti a fost informativă, parcurgerea rutei turistice cu ajutorul mijloacelor multimedia a făcut cunoscute obiectivele din Tureatca şi Poleana, locuitorii şi natura pitorească. Manifestări de acest fel vor desfăşura fiecare bibliotecă din raion. Una din ele, cea mai bună, va reprezenta raionul în regiune.

Pagină realizată 
de Larisa DUŞCEAC