Aşa consideră Vera Chitaigorodsca — scriitoare, jurnalistă, membră a UNSU şi a UNJU. Din anul 1997 redactează gazeta regională „Bukovinske vice”, iar din 2003 — gazeta pentru copii „Dzvinociok”. Creaţia ei poetică a inspirat piesa „Dor de viitor, O poveste simplă”, pusă în scenă de Teatrul muzical-dramatic „O. Kobîleanska” din Cernăuţi.
În anul 2010 i s-a conferit titlul de Lucrător emerit  pe tărâmul culturii din Ucraina, iar de la sfârşitul lunii martie a acestui an conduce Direcţia de cultură a Administraţiei regionale de stat. Despre starea actuală de lucruri în domeniu şi planurile de viitor ale Verei Niciticina în noua sa funcţie ne vorbeşte dumneaei.

— Vera Niciticina, v-aţi închipuit cândva că veţi ajuge la un post de conducere de un asemenea rang? 
— Da, ca orice bucovineancă. Femeile noastre dirijează întotdeauna diferite proiecte: casnice, de educaţie morală şi spirituală, în rând cu bărbaţii. Ele nu aşteaptă ca cineva să le aducă, să le dea, să le promită ceva, ci muncesc, inventează, plănuiesc, creează, previn necazurile, salvează familia şi statul.
— La preluarea funcţiei aţi declarat că în primul rând vă veţi ocupa de renaşterea tradiţiilor naţionale, de dezvoltarea muzeelor şi a bibliotecilor. Cum vedeţi actualul tărâm cultural al regiunii.
— În Bucovina cultura nu este delăsată. Pur şi simplu, ea se confruntă cu dificultăţi de ordin material şi organizatoric. Şi totuşi, avem 170 de colective cu titlul de „colectiv al poporului”. Şi ele sunt formate din amatori, activând gratuit. Multe colective de valoare sunt în raioanele Vijniţa, Herţa, Hliboca, Storojineţ, Hotin, Secureni.
În a doua zi de Paşte, la Muzeul satului din Cernăuţi a avut loc în premieră absolută un spectacol fascinant cu participarea Ansamblului academic Bucovinean de cântec şi dans, condus de Iaroslav Soltâs. Deosebit de impresionante au fost evoluţiile colectivelor româneşti. Noroc că am stat în primul rând şi puţini au văzut cum am lăcrimat datorită emoţiilor pozitive.
Astăzi cultura nu trebuie să fie în umbră, ci la vedere. Să fie mai puţin de cameră şi mai mult publică. Suntem însetaţi de cultura noastră naţională. Ne-am lăsat copleşiţi de cultura străină de mâna a treia, care depreciază înalta spiritualitate. Mai întâi am pierdut războiul informaţional. Acum se vrea să fim distruşi fizic. Dar în zadar. Socot că fiecare dintre noi trebuie să fie în acelaşi timp şi producător, şi consumator al valorilor culturale.
— După ce criterii îi alegeţi pe şefii secţiilor raionale de cultură şi turism?
— Aceştia vor fi numiţi de şefii administraţiilor raionale de stat. Aş sfătui ca în aceasta să se implice şi publicul.
— Ce imperative ale momentului există în privinţa satisfacerii necesităţilor culturale ale locuitorilor satelor?
—    Satele noastre s-au pomenit la marginea prăpastiei în acest sens. Chiar şi în timpul războiului şi în anii ce i-au urmat au fost case de lectură şi societăţi cultural-sportive. Acum acolo sunt localuri de consum. Nu mai sunt în fastul lor de altădată sărbătorile de hram, nunţile, botezurile, temeliile ancestrale ale vieţuirii în această lume. Oamenii noştri se zbat în căutarea mijloacelor de subzistenţă, uitând că principalul este nu modul de a supravieţui, ci modul de a trăi în demnitate. Deci, principalul în viaţă nu sunt banii (care totuna nicicând nu-ţi ajung), ci cultura şi credinţa.
— Viaţa Dumneavoastră este legată de jurnalism, căci mulţi ani aţi condus redacţia gazetei regionale „Bukovinske vice”. Cum îi priviţi pe jurnalişti în prezent, fiind în funcţia de şefă a Direcţiei regionale de cultură?
— La fel ca întotdeauna — ca pe nişte confraţi, tovarăşi de idei, care luptă împotriva nedreptăţii. Soarta i-a ales pentru aceasta.
— Vă mulţumesc pentru discuţie. Şi ce le-aţi dori noilor colegi?
— Până acum sărbătoarea noastră profesională era în luna mai, dar de curând a fost „mutată” pe noiembrie. Totuşi, să nu uităm că întotdeauna cultura este o sărbătoare.

Larisa DUŞCEAC