O zi răcoroasă de început de martie a făcut-o pe Saveta Rogovei din Voloca, în vârstă de 93 de ani, să urce pe cuptor pentru a-şi încălzi picioarele bolnave. Ea a ieşit din spital doar cu o zi înainte şi era fericită că simte din nou căldura casei proprii.

Când a aflat cine suntem şi de unde, bătrânica a coborât de pe cuptor şi a început să povestească despre viaţa ei cu soţul Ion cu care este împreună deja de 63 de ani.
Saveta Rogovei s-a născut într-o familie cu 14 copii şi n-a avut posibilitatea să meargă la şcoală, să înveţe măcar în clasele primare. Însă din copilărie a cunoscut munca de prin gospodărie, apoi pe câmpurile colhozului. A cunoscut şi ororile războiului, şi foametea de după el. De fapt, aceste necazuri le-a cunoscut şi soţul ei Ion cu care s-a căsătorit în anul 1950. Au trăit într-o casă veche unde alături era şi o văcuţă.
Era de înţeles că tinerii voiau să-şi construiască una nouă, mai luminoasă, dar în acele vremuri nu era simplu să faci aceasta — nu erau nici bani, nici materiale de construcţie îndeajuns.
— După muncă, mărturiseşte domnul Ion (lucram constructor la Cernăuţi) mergeam 12 kilometri pe jos până acasă şi duceam pe umeri un sac de ciment cumpărat. Aşa, împreună cu soţia au construit în anul 1959 o casă nouă.
Trebuie de spus că Dumnezeu le-a dăruit doar o fiică după 15 ani de viaţă conjugală. Însă Maria a născut trei fii şi pe parcurs au apărut nepoţii şi strănepoţii. În particular, cel mai mic dintre nepoţi Gheorghe, în prezent stă cu buneii.
Deja ne luam rămas bun de la bătrâni, apropo soţul Ion este cu nouă ani mai tânăr decât soţia, când Gheorghe ne-a oprit:
 — Aşteptaţi să vă arăt porumbeii mei, pe care îi ţin în pod. Am 20 de perechi. Într-un minut cu mândrie în ochi a adus nişte păsări albe frumoase, care au gângurit şi apoi s-au înălţat spre înaltul cerului de primăvară. Au zburat cât au zburat, s-au întors şi s-au aşezat pe acoperişul casei. Se spune că porumbeii rămân mult timp acolo unde trăiesc nişte oameni buni.