Cred că dacă n-aş fi auzit nişte zvonuri, nu l-aş fi întâlnit pe omul acesta. Pornindu-mă spre Prisăcăreni, ştiam trei „legende” populare, care mi-au stârnit curiozitatea dar, mărturisesc, în care nu prea credeam.

Potriv primei, Ion Banilean a fost lovit de boală şi, în comă fiind, s-a rugat la Dumnezeu să-l salveze. Minunea s-a întâmplat, şi după aceea el s-a făcut preot. 

O altă „legendă” spune că salvarea şi-a aflat-o în asceză. Adică s-a sălăşluit într-un schit, unde putea comunica numai cu Dumnezeu. S-a vindecat şi şi-a dedicat viaţa Domnului. 

A treia „legendă” am aflat-o de la o femeie, care mi-a spus că odată Ion Banilean trecea pe lângă o pădure şi a întâlnit o clarvăzătoare, care i-a spus: „Dacă o să te faci preot, te vei vindeca”. 

Deci, în fond relatările coincid, dar ce a fost în realitate? Pentru a ilucida acest mister m-am deplasat într-o zi de sâmbătă la Prisăcăreni. Acolo mi-a ieşit în cale o femeie în vârstă, care mergea după apă la fântână. Am întrebat-o dacă aş putea să vorbesc cu preotul la biserică. Ea mi-a răspuns că slujbele se oficiază duminică, dar în celelalte zile ale săptămânii oamenii lucrează la înălţarea bisericii noi şi părintele vine şi el.  Mi s-a mai plâns că sănătatea nu-i permite să asiste la toată slujba. Stă un pic şi se întoarce acasă, dar câteodată preotul vine la ea pentru a-i citi o rugăciune de sănătate, căci este un om cu o inimă de aur — îţi dă un sfat, îţi spune o vorbă bună şi se roagă pentru tine!

Ion Banilean este originar din Carapciu, dar s-a stabilit la Iordăneşti. După absolvirea şcolii generale a urmat studiile la Politehnica din Chişinău. Însă fiecare dintre noi are o chemare, care rămâne difinitiv un mister divin. Unora Dumnezeu le vorbeşte încet, liniştit. Alţii, pentru a auzi glasul Lui, au nevoie de ceva mai tare.  Prin urmare ajuns la vârsta de 25 de ani Ion Banilean intră la Academia Teologică din Chişinău pe care a absolvit-o în anul 2006. Viaţa lui s-a schimbat odată cu venirea sa la Dumnezeu.

— Cred că aşa a hotărât Cel de Sus, şi nu-mi pare rău, mărturiseşte părintele. În copilărie, când nici nu ştiam rugăciuni, culcat în pat, cu faţa la perete mă rugam aşa: „Doamne, ajută-mi să devin copilul Tău”. De fiecare dată când călătoream cu trenul spre Chişinău alături era un călugăr, o călugăriţă, un preot sau un seminarist, ei îmi vorbeau despre ceea ce era aproape de inima mea. Poate că n-aş fi intrat la politehnică, dacă aş fi cunoscut mai devreme şi mai îndeaproape un om credincios.

Fiind în comă, Ion Banilean a auzit sentinţa medicilor — n-are scăpare. 

Înţelegea totul, dar nu putea să facă nimic. Îi rămânea doar să se roage.

— Pentru prima oară în viaţă l-am rugat atât de fierbinte pe Dumnezeu să-mi dea şansa de a face ceva pentru El, spune iereul.

Era acea situaţie în care nu se putea avea nădejde în oameni. Unicul leac rămâneau rugăciunile către Cel de Sus. Dacă existenţa lui Dumnezeu este imposibil de dovedit şi imposibil de tăgăduit, atunci ce înseamnă minunea că omul acesta s-a însănătoşit?

A hotărât să se facă preot, iar pentru a pătrunde mai adânc sensul rugăciunii a mers la schimnici în România. În schituri, unde sălăşluiesc călugării care vor să ducă o viaţă mai austeră decât cea de la mănăstire, deasupra lor este Duhul Sfânt, iar ei postesc şi se roagă întruna. Acolo, în munţi, o femeie oarbă, care trăieşte în schit şi mănâncă numai pâine neagră, i-a spus: „Văd că vei fi preot”.

„Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată gândirea ta. Aceasta este cea mai mare şi cea  dintâi poruncă. Iar a doua, asemenea ei: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe sine însuţi”.

Matei, 22.37-39

La 5 septembrie anul trecut la Prisăcăreni a fost sfinţit locul pentru înălţarea unei biserici. Acesta a fost ales pe o culme, pentru ca lăcaşul să se vadă din toate părţile, în apropiere de biserica existentă. Ion Banilean spune că prima casă pentru enoriaşi la Prisăcăreni au construit-o grecii fanarioţi. Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea turcii i-au alungat pe fanarioţi şi au năruit casa. Pe locul ei a rămas piatra altarului, pe care azi se sfinţeşte apa.

Biserica cu hramul Sfântului Ion Teologul — cel mai tânăr dintre apostoli şi unicul care a fost lângă Iisus când era răstignit, a fost înălţată în anul 1798. Deşi în timpul restaurării deasupra uşii a fost descoperită inscripţia 1797. Uşa bisericii a fost făcută în România. La construcţia noii biserici, care va purta hramul Marelui Mucenic Mina, lucrează întregul sat. Numai fundaţia au turnat-o 116 bărbaţi. Interesant este cea mai mare parte din bani şi cărămida au sosit de la o distanţă de aproape 4000 de kilometri — din oraşul Surgut (Rusia).

Ion Banilean ştie să cânte la acordeon şi pian, spune că în Grecia antică cine nu cânta la vreun instrument muzical sau în corul templului era socotit un om incult. El însuşi a cântat ultima oară la pian în timpul unui perelinaj la locurile sfinte din Israel. 

Problema cea mai mare a societăţii contemporane, consideră iereul este că oamenii nu înţeleg că Dumnezeu este întotdeauna cu ei.