Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Publicîtate
Principală » 2013 » Iulie » 8 » La Fântâna Albă se va construi o mănăstire de maici
4:58 PM
La Fântâna Albă se va construi o mănăstire de maici
Zilele trecute la Fântâna Albă a fost sfinţit locul pe care în curând va fi construită o mănăstire de maici. Acest eveniment n-a fost trecut cu vederea nici de autorităţi. La ceremonial au fost prezenţi preşedintele Consiliului raional Valeriu Rotar, conducătoarea aparatului Administraţiei raionale de stat Ina Balaniuc, primarul satului Volcineţii Vechi Petro Ostaficiuc, precum şi directorul general al firmei „Camtrans” (care va executa lucrările) şi deputatul Consiliului regional Iuri Cuşnir. Au fost discutate detaliile construirii lăcaşului de cult şi ale amenajării teritoriului aferent.
Domnul Rotar i-a înmânat părintelui Serghii pachetul de documente necesare pentru construcţie. Preşedintele Consiliului raional a menţionat că pentru a le aduna a trebuit să se bată nu puţine praguri, dar orice lucru bun cere strădanii. La rândul său, Iuri Cuşnir a dat asigurări că lucrările vor începe
în cel mai scurt timp.
Construcţia unei mănăstiri noi este într-adevăr ceva nobil, deoarece clădirea veche se află într-o stare deplorabilă, iar măicuţele sunt nevoite să ceară adăpost la săteni ori să caute alte locuri pentru a se ruga.
Gheorghe SEMENIUC
Foto de autor




Vizualizări: 330 | Adăugat de: Newday | Rating: 0.0/0
Formularul pentru autentificare
Căutare
Calendar
«  Iulie 2013  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
293031
Arhiva materialelor
nanewday@mail.ru