Ne place tuturor să mâncăm castraveţi, varză, mere şi pătlăgele roşii murate într-un butoi de stejar. Dar din moşi-strămoşi în butoaie de lemn se păstrau şi alte produse: grăunţe, slănină, brânză. Vacile se mulgeau în doniţe din lemn, şi untul se făcea în vase din lemn, nu din plastic sau metal. Erau, deci, nişte produse ecologice. În ziele noastre puţini gospodari şi gospodine respectă aceste reguli, pun la murat legume în vase din plastic sau emailate.
Pentru a găsi un dogar am colindat multe sate. În toate mi se spunea că era cândva un moşuleţ care făcea butoaie, dar a murit.
Cineva mi-a spus că un dogar mai este la Cupca şi că îl cheamă Toader Ţibubeac. Am fost la el, dar m-am dezamăgit — nu mai lucrează de câţiva ani. Mi l-a recomandat însă pe un alt meşter, Vasile Pacis, căruia m-am şi adresat. M-a întâmpinat cu drag şi mi-a povestit că primul său butoi l-a făcut pe când avea 16 ani, ajutândul pe tatăl lui. Mi-a dezvăluit şi secretele acestei meserii. Astfel, am aflat că pentru a face un butoi bun trebuie lemn uscat şi fără  cioturi. Şi lemnul trebuie să fie aparte pentru păstrarea fiecărui produs: pentru miere — tei, pentru legume sau vin — stejar, pentru brânză şi caş — brad. Mai nou, acuma face la comandă ciubere de până la 300 de litri pentru saună.
În micul atelier al lui Vasile Pacis am văzut uneltele cu care lucrează. Iar lucrul este minuţios, căci doagele se pun cu precizie milimetrică. Lucrează şi pe vreme rea, când nu poate lucra afară. E greu să facă rost de material de calitate, unde mai punem că şi fierul pentru cercuri este scump. Pentru a face un butoi îi trebuie nu mai puţin de trei zile. Dar are  comenzi nu numai din satele vecine, ci şi din Cernăuţi.