Meniu site
Statistici

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Publicîtate
Principală » 2014 » Iunie » 20 » 20 iunie este Ziua mondială a refugiaţilor
1:12 PM
20 iunie este Ziua mondială a refugiaţilor

 

Familia Janei este nevoită deja pentru a doua oară să-şi părăsească casa şi să-şi caute adăpost la Hliboca

Istoria are proprietatea de a se repeta. Şi, din păcate, cel mai des este vorba despre repetarea evenimentelor neplăcute. Însă în cel de-al doilea caz duşmanii atacă mult mai puternic, mult mai dureros şi cu urmări mult mai grave. În aceasta, pe propria lor experienţă amară, s-a convins şi această familie, care s-a aflat de două ori în pielea refugiaţilor. În anul 1988, părăsindu-şi locuinţa din Baku (Azerbaidjan), nici prin cap nu i-a trecut că după douăzeci şi ceva de ani vor retrăi aceleaşi momente groaznice.

În imagine: Jana Gheorghievna (în dreapta) și fiul ei Ararat se bucură doar de întâlnirea cu sora și mătușa Svetlana.

Baku-Hliboca-Kramatorsk

În anul 1988 în Azerbaidjan a izbucnit un conflict interetnic puternic, urmat de violenţe în masă împotriva populaţiei armene, care a fost nevoită să-şi părăsească locuinţele şi să-şi caute un loc de trai mai sigur. Printre refugiaţi s-au aflat şi această familie: tatăl Leonid (de naţionalitate armeană, a fost medic) şi mama Jana (numele de familie până la căsătorie fiind Grigorieva, s-a născut în anul 1948 la Hliboca. Aici a şi absolvit şcoala medie), fiii Alexandr şi Ararat. La Baku ei au lăsat un apartament cu trei camere mobilat şi serviciul drag. Cât de trist aceasta n-ar suna, însă atunci nu aveau altă ieşire, căci în asemenea situaţii principalul este siguranţa familiei.
Adăpost au găsit la Hliboca unde locuia mama şi sora Janei Gheorghievna. Aici ei s-au aflat din august 1988 până în luna decembrie a aceluiaş an, iar deja anul 1989 l-au întâlnit la Kramatorsk (regiunea Doneţk), care este mai aproape de Baku. În Azerbaidjan ei s-au mai întors o singură dată, însă în apartamentul lor s-au dovedit a fi cazate alte persoane... Nici n-au încercat să demonstreze cuiva ceva, pentru că erau convinşi că este în zadar. Aşadar, s-au reîntors în Ucraina.

În Kramatorsk domină haosul

Familiei Janei nu i-a fost deloc uşor nici în Kramatorsk. Jana Grigorievna a trebuit să se angajeze şi să lucreze 10 ani ca măturător de stradă pentru a primi un apartament. Dar, cu timpul, treburile au început să meargă mai bine. Fiii au crescut. Ararat a obţinut o diplomă de master în economie la una dintre universităţile prestigioase din SUA, iar pe parcurs, continuând aici să studieze a obţinut cu succes şi doctoratul. În total el a studiat peste ocean din anul 2000 până-n 2013.
Întorcându-se acasă, în Kramatorsk, Ararat Leonidovici nici nu s-a gândit că la scurt timp va fi nevoit, la fel ca şi în 1988, să fugă împreună cu mama de gloanţe şi explozii şi să caute salvare la Hliboca.
—    În Kramatorsk deja de 2 luni domină haosul, povestesc Jana şi Ararat. Zi şi noapte se aud împuşcături, mai puternic se aud în special noaptea. A fost bombardată o secţie a unei fabrici, o staţie de troleibuz care se află la 100 de metri de casa noastră, au fost incendiate troleibuze, microbuse, clădirile administrative sunt blocate.
În oraş sunt baricade peste baricade. Afară de aceasta, ar trebui de spus că ele nu sunt făcute din cauciucuri simple sau din saci cu nisip, ci din construcţii din beton sigure. Majoritatea locuitorilor şi-au ascuns maşinile personale pentru ca să nu fie luate de „mascaţi”. Ca exemplu, nu demult aceştia au acaparat 4 maşini care aparţineau unei instituţii bancare. Şi acesta este doar un mic exemplu de jaf. Pe străzile din Kramatorsk aproape că nu se circulă. Oamenii se plimbă în apropierea caselor lor. Grădiniţele şi şcolile sunt închise.
De la 20 mai nu se plătesc pensiile, salariile, ajutoarele sociale. Bancomatele nu eliberează bani, de aceea trebuie să folosim banii mizeri economisiţi pentru a putea trăi cumva. Tot mai des se întrerupe curentul electric, în unele raioane nu mai este apă. Pe drumuri rar când poţi vedea o ambulanţă. Sunt probleme cu combustibilii. Rezerve de produse alimentare mai sunt, însă, probabil, nu pentru mult timp, căci distribuitorii refuză să le aducă. Din păcate, în farmacii nu sunt suficiente medicamente, în special pentru bolnavii de inimă. Dar, în pofida acestui fapt, oamenii (după un  groaznic schimb de focuri petrecut noaptea) dimineaţa merg la serviciu.
Nu sunt destule adăposturi antiaeriene. Nu departe de noi este o şcoală, clădirea căreia a fost construită încă în anul 1959, şi, deci, are un adăpost însă în caz de pericol, aici încap doar 40-50 de persoane, ceea ce este foarte puţin.
Televiziunea şi radioul nu funcţionează de multă vreme. Pe posturile de televiziune satelitară îi poţi vedea şi auzi doar pe mincinoşii jurnalişti ruşi. Internetul apare rar. Oraşul este „înfrumuseţat” cu sloganuri de genul: „Moarte banderoviştilor!”. În realitate, locuitorii Kramatorskului se află într-o confuzie: nu înţeleg unde sunt „ai lor” şi unde „străinii”, cine le este prieten şi cine duşman. Ei au fost părăsiţi şi de aceea n-au încredere nici în puterea centrală, nici în „mascaţi”. Înarmaţi cu arme de ultimă generaţie insurgenţii fac tot ce vor, căci în spatele lor se află nişte oameni influenţi cu mulţi bani. Ei jefuiesc depozitele cu muniţii, minele cu explozibile (trotil), răpesc oameni. Lângă baricade stau tineri beţi şi drogaţi cu arme în mână. Insurgenţii mai sprinteni ziua se ascund, pentru ca noaptea să înceapă împuşcăturile.
Am fost atât de speriaţi, întrucât nimeni n-a îndrăznit să-şi dea cu părerea, mai ales dacă ea contravine convingerilor insurgenţilor. Cine a făcut acest lucru — regretă şi acum. Cei care au susţinut ideea unei „Ucraine unite” şi au participat la mitinguri sunt vizitaţi de musafiri nepoftiţi. Pe scurt, în prezent situaţia în Kramatorsk este următoarea: ori sprijini aşa-zisa Republică Populară Doneţk, ori eşti trădător.
Deşi, având dorinţa de a vota la alegerile prezidenţiale, n-am avut posibilitatea s-o manifestăm. În schimb, am fost chemaţi să participăm la bine cunoscutul pseudoreferendum. Votul ţi-l puteai exprima pe o foaie  simplă, pe care nicidecum nu putea fi numit document oficial. Familia noastră a refuzat să-şi manifeste o asemenea „voinţă”.
Cel mai mult ne-a mirat faptul cât de uşor miliţia din Kramatorsk a predat armele şi ne-a părăsit, lăsându-ne singuri cu infractorii. În realitate, ei n-au opus nici o rezistenţă, nici o luare cu asalt n-a avut loc. Mai mult semăna cu un show bine gândit pentru oamenii simpli.
Punem speranţe mari în Armata ucraineană, însă, cu tristeţe constatăm că pe zi ce trece Kramatorskul devine tot mai periculos. Un vecin de-al nostru a decedat din cauza emoţiilor privind situaţia din oraş. Altul (care lucra în Krasnîi Liman) a ieşit să cumpere o pâine, dar a fost rănit şi ca urmare a decedat. Avea doar 42 de ani.     

Drumul din Kramatorsk până la Hliboca a fost lung, periculos și obositor
După spusele doamnei Jana și a domnului Ararat, din Kramatorsk oamenii pleacă în masă. Și ei au hotărât să părăsească casa pentru propria siguranță. Nu există nici o informație despre autobuze s-au alte autovehicule, care să ducă oameni, iar gara nu funcționează deja de două luni. Fiecare procedează în felul lui. Mai ușor este celor, care au mașină proprie.
—    După cum a relatat Jana și Ararat, la 12 iunie, în jurul orei 3.00 au părăsit apartamentul. Pe jos s-au îndreptat spre autogara, care se află la 4 kilometri. Nu și-au luat cu ei genți mari, ca să nu atragă atenția asupra lor. La autogară erau cinci autobuze, care duceau oameni din Kramatorsk spre Harkov. O singură problemă — întotdeauna sunt supraaglomerate. Nu poți cumpăra nici un bilet pentru că în toate casele de bilete lipsește curentul electric. A trebuit să ne înțelegem cu șoferul ca să stăm în autobuz în picioare. În general în autobuz au fost aproximativ 65 de persoane.
Drumul spre Harkov a fost lung și periculos. Ne deplasam pe drumuri sătești. De cinci ori am fost opriți la posturile de control și ne-au controlat documentele, în particular buletinul de identiate, dar dacă să fim mai exacți locul domiciliului. Când ne apropiam la unul din posturile de control, oamenii retrăiau pentru că în fața noastră erau soldați cu armele în mâni. Slavă Domnului, noi am trecut ca prin urechea acului, apoi peste un timp am ajuns la Harkov. Din păcate, nu toți au fost norocoși. Alte autobuze erau oprite pentru control în orașul Izium și nu se știe unde s-au deplasat mai departe.
Ajungând în sfârșit la Harkov, pe această familie o aștepta încă o încercare. Janei i s-a făcut rău și a trebuit să apeleze la medicii de la Spitalul regional din Harkov. I-a fost dat ajutorul necesar și i-au dat voie câteva ore să se odihnească. Apoi, i-au recomandat să aibă grijă singură de ea pentru că în spital nu erau locuri libere. Nu au fost ajutați nici de centrul, care trebuia să coordoneze cu problemele refugiaților. Ajutorul real, asigurarea cu locuri elementare pentru a înopta, ei nu au fost capabili să le ofere. Veșnica problemă a ucrainenilor: organizarea există, iar folos puțin. Bine, că aveau cunoscuți în oraș, care i-au primit în casă.
Din Harkov cu trenul s-au îndreptat spre Kiev, unde acum se află la muncă fiul cel mai mare al Janei, Alexandr (lui i-a dat adăpost colegul de serviciu). De acolo cu trenul au plecat spre Cernăuți. În dimineața zilei de 15 iunie în sfârșit au ajuns la Hliboca, unde au fost întâlniți de sora și mătușa Svetlana.
Drumul i-a costat în jur de o mie de grivne. De aceea, fiecare locuitor al orașului Kramatorsk nu poate părăsi orașul, pentru că de două luni de zile oamenilor nu li se dă salariu. Stimați conducători ai statului, gândiți-vă, oare faceți totul ce depinde de voi, ca locuitorii regiunilor de est să se simtă în siguranță.

Gheorghe SEMENIUC
Foto Petro Mitraniuc

P.S. Apropo, deja luni, 16 iunie Jana s-a adresat la Direcția Fondului de Pensii al Ucrainei în raionul Hliboca. Aici i-au lămurit ce documente trebuie să aibă pentru a primi pensia. Apropo, refugiații din Crimeea de asemenea servicii deja s-au folosit.
După depunerea tuturor documentelor, banii vor ajunge undeva peste o lună. Dar Jana a hotărât să aștepte, poate în timpul acesta în Kramatorsk totul se va liniști și pensia o va primi acolo. La aceasta sperăm și noi.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 297 | Adăugat de: Newday | Rating: 0.0/0
Formularul pentru autentificare
Căutare
Calendar
«  Iunie 2014  »
LnMrMrcJoiVnSaDm
      1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30
Arhiva materialelor
nanewday@mail.ru